Poate ca cea mai interesanta figura a acestei povesti nu e Diana, actrita, „zeita“ careia ii e dedicat romanul, ci naratorul. Pentru ca nu se face deloc simpatic de-a lungul povestii pe care o spune, iesind astfel din seria celor care se magulesc cand spun „eu“. Isi da singur seama ca, cu cat jura ca nu se amesteca in politica, cu atat se amesteca politica in el, ca ramane de stanga desi pretinde ca refuza maniheismele, ca incearca sa justifice sexul prin literatura si literatura prin sex si ca gelozia e ca o viata secreta si urata dinauntrul vietii proprii.
This entry was posted
on vineri, august 23, 2013
.